Am terminat de citit cartea lui Dan Lungu, Raiul găinilor. E drept am mustăcit și eu la poantele și situațiile hilare din ”falsul roman”. Și, mai ales, mi-am adus aminte de multe situații trăite în copilărie, situații care acum par insignifiante, dar atât de importante atunci.
Și pentru că mie mi s-a terminat inspirația, vă las cu o recenzie adevărată, scrisă de Mihail Vakulovski pentru revista Tiuk, aici.
<<“Raiul gainilor (fals roman de zvonuri si mistere)” de Dan LUNGU este o carte a tranzitiei contemporane romanesti, care, iata, nu se mai termina. Nu se mai vede nici macar LUMINITA de la capatul tunelului, cu care, altfel, unul dintre personajele romanului si-ar lega viata. Actiunea romanului are loc pe-o strada marginasa a unui oras romanesc (cel mai probabil Iasul, daca are vreo importanta), strada Salcimilor, o strada din aia din case batrinesti din capatul orasului. Zic “batrinesti” ca nu cumva sa se confunde cu noile strazi “marginase” de case – cartierele de lux ale noilor imbogatiti peste noapte, o posibila tema viitoare pentru sociologul si scriitorul Dan Lungu. Romanul lui Dan Lungu nu e deloc fals (am mai vrea noi), din contra, si nici macar zvonurile si misterele de pe strada Salcimilor nu sunt false, chiar daca uneori se mai exagereaza (personajele, nu autorul!), mai apar (inevitabil) si povestiri mincinoase, ca aceea in care un personaj povesteste (a cita oara?) cum l-a primit la Casa Poporului Ceausescu, care i-a dat sa fumeze trabuc si i-a daruit o “Dacie” (sau doua?) – exact ca-n viata. De altfel, Dan Lungu ramine fidel stilului sau de pina acum – cartile sale chiar oglindesc realitatea in care traim, tinarul scriitor Dan Lungu fiind un realist existentialist incurabil, orice tema si perioada ar aborda in cartile sale, fie de proza, fie de dramaturgie. Romanul “Raiul gainilor” n-are un personaj principal, iar naratorul isi lasa personajele sa vorbeasca si sa actioneze “din capul lor”, oricum nu li se intimpla prea des sa intre in contact cu orasul, strada Salcimilor fiind un simbol al tranzitiei de la sat la oras, de la comunism la postindustrialism, sa zic asa. Barbatii romanului se intilnesc cel mai des la “Tractorul sifonat”, barul de pe strada, unde sunt o mica-mare familie, iar femeile croseteaza, sunt bolnave, invata sa faca mincare, habar n-au cind barbatul ar vrea un ceai s.a.m.d., stiti voi, iar una dintre ele (nu sotia proprietarului) tine in viata “Tractorul…”. In roman, pe strada Salcimilor, la “Tractorul sifonat”, ca si la televizoarele voastre si-n Romania zilelor noastre, cauzele principale ale neintelegerilor erau legate de trecutul glorios: “Din cite observase el, conflictele, in general, porneau de la doua lucruri: cind nu cadeau de acord asupra amintirilor – caci fiecare rememora o intimplare in felul lui, ca-n bancul cu masina gasita: care nu era masina, ci era bicicleta, si nu fusese gasita, ci pierduta – si cind discutia ajungea la Ceausescu: daca fusese un om mare, pe care noi nu suntem in stare sa-l intelegem, sau fusese un dictator cu inima de ciine; daca pe vremea lui era mai bine decit dupa; daca directorul cutarii intreprinderi, care era vazut ca reprezentantul lui Ceausescu in teritoriu, fusese un salvator, un tata al muncitorilor sau, dimpotriva, fusese cel mai mare hot, un cacanar ce furase mai mult decit toti muncitorii la un loc”. Desi actiunea are loc in “tranzitie”, toti “ochii” sunt indreptati inapoi, in perioada socialist-comunista, cu refrenul “inainte era mai bine”: “Nu, nimic nu este ca inainte. (…) ca sa nu mai spuna de timpul de dinainte de revolutie, cind despre orice fleac se incingea o claca de vorba, cum zice tataia Hrib, de mai mare dragul. Acum nimic nu mai era ca inainte! Orice intimplare era parca mai importanta atunci, strada vuia mai tare si un timp mai indelungat. Acum nu, intre cinci si sase nimeni nu-ti mai scirtiie poarta, poate sa creasca mormanul de rime cit Everestul. Toti se baricadeaza in case, se uita la televizor. Degeaba iesi in strada sa schimbi o vorba, nu gasesti decit copii hirjonindu-se. Fereasca Dumnezeu sa ti se faca rau intr-un astfel de moment, nu e nimeni care sa-ti dea un pahar cu apa. Nu e momentul potrivit pentru o criza de inima si cu atit mai putin pentru a porni pe ultimul drum. N-ar veni decit rudele apropiate, cu inima frinta ca le-ai smuls din fata televizorului. Pe cind inainte… inainte era cu totul altceva. (…) de aceea poate se rugase cindva sa ajunga in raiul gainilor”. Fiind un roman metonimic, si oamenii de pe strada Salcimilor sunt la rindul lor “intreg”, reprezentati de “parte” – gainile la care tine atit de mult Relu Covalciuc, si asa cum “pestisorul maninca viermisorul”, vorba lui Dumitru Crudu, Dan Lungu le creeaza si gainilor (datorita lui Relu) un rai al lor – rime, multe rime, care, insa, surpriza, sperie gainile, iesind la suprafata intr-un numar foarte-foarte mare, caci acum, nu-i asa, toate-s cu fundul in sus. Dan Lungu prinde foarte exact personajele despre care scrie. Acest Relu Covalciuc, de exemplu, vorbeste pe citeva pagini (caci Dan Lungu are mare rabdare cu personajele sale) despre gaini, folosind neologisme, pe care le rosteste gresit, evident, “ezact” ca-n viata: “In alta zi, i-am spus ca nu-i a buna si lui fii-miu, la telefon, cind a sunat ca voiau sa-l aduca pe acela mic, pe Claudiu. Da stiti ce-mi raspunde derbedeul? “De la stres, tataie! Daca le injuri toata ziua…” Iar nora-mea, care e asistenta medicala si era taman linga telefon, face pe desteapta: “Or fi avind anorexie, tataie!”. “Se poate, fata, se poate, ii raspund eu, ca tin capul ezact ca cuscra, si ea se plingea…” (…) Tot timpul e bolnava de moarte si-ar minca de toate. Ba iese prea des cu scaunul, ba-o constupata; ba o doare scafirlia, ba o ustura la stomac. Nici ea nu mai stie cite boli are. Cred ca daca ar recunoaste o data ca-i sanatoasa, ar muri pe loc. N-ar suporta asemenea rusine. Gainile mele nu-s asa, nici vorba!”. Naratorul lui Dan Lungu iese mereu de pe strada, asa cum mai ies si gainile din cotet, astfel romanul “Raiul gainilor (fals roman de zvonuri si mistere)” fiind si un letopiset al perioadei despre care scrie. Spunea cineva ca pentru el sunt mai importanti scriitorii decit istoricii, exemplificind cu Soljenitin, care e mai veridic decit orice istoric rus din perioada comunista, despre care si in care Soljenitin si-a scris romanele. Daca e sa vedem ce s-a intimplat in perioada tranzitiei de dupa ’89 si pina in prezent, “Raiul gainilor (fals roman de zvonuri si mistere)” de Dan LUNGU e poate cea mai indicata carte, o carte pe care i-as recomanda-o unuia care vrea sa stie ce s-a intimplat in acea(sta) perioada, iata, o carte numai buna pentru straini si pentru generatia viitoare, nu numai pentru noi. Aici vom vedea cum a stat treaba cu cutremurul (pag. 130), cu demolarile (pag. 63), cu bancile (pag. 83, 85), cu Caritasul (pag. 81-) s.a.m.d. Poftim, nu stiti ce e Caritasul? Pai eu ce povesteam…
Dan LUNGU este unul dintre scriitorii contemporani importanti, pe care va recomand sa-l urmariti cu insistenta.>>
O carte primită împrumut de la Ninulescu.
snm.
Me, myself and the whole world 