Observ o tendință uneori la oamenii din preajma mea. Cineva începe o discuție, eu vreau să-mi spun părerea, dar apoi discuția este acaparată de o persoană care prin vehemența ideii pe care o expune mă face să renunț la discuție cu totul. Și uneori am idei foarte bune sau am ceva de spus în privința subiectului discuției. Este frustrant și nu știu cum să reacționez. Idei?
Foto proprie.
snm.
A farm girl with a book in her pocket and a camera over her shoulder
scame din buricul minții
Bine-ai venit la mine-n sat!
Cabal in Kabul
The spirit is frequency, the blood is fuel. Everything else is rock & roll.
Blog de marketing si comunicare
Voința, cheia succesului!
-un saptamanal al normalitatii si firescului-
Despre reptile și amfibieni, cu Vlad Cioflec
Zic ce-am de zis
Just another WordPress.com site
Sunt om de comunicare și PR. Caut povești, oameni, experiențe. Îmi place să descopăr și să promovez inițiative și proiecte care ne fac viața mai frumoasă. Și-mi place să scriu despre ele. Sper să vă placă să le citiți.
Motivate | Inspire | Uplift
Blog
Om între oameni
Dvs cu ce bancă lucrați?
We can not change what happened. But we can change how we relate to it!
Ellegance is an attitude.
Micul meu colt cu 'pitici'
Un blog de Alex Ciucă
Proza fantastica si SF
blog personal
Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.
despre învingători și învinși, despre mine, despre tine și punctul care o ia de la capăt.
"Life is hard, kiddo. You gotta be harder"
Me, myself and the whole world 
O păţesc atunci când sunt într-o anumită “companie”. A fost tare ciudat la început, deranjant chiar, aveam impresia că nu contează deloc ce am eu de spus. Apoi am adoptat “ignore”-ul deşi nu e chiar cea mai bună variantă. Dar ignor pe faţă, mă fac că nu aud, că am altceva mai bun de făcut, mă uit atentă la ceva din jur, nu mai ascult pur şi simplu sau sunt absentă, nu mai intervin deloc în discuţie. E foarte enervant, eu te înţeleg perfect. Nu sunt o vorbăreaşă, mai ales când sunt mai multe persoane în jur. Dar devine aiurea când nu eşti lăsat să vorbeşti.
Eu aveam probleme cu încrederea-n mine, a durat mult până am prins curajul să vorbesc în faţa mai multor persoane. Şi cumva simţeam că revine sentimentul ăla de nesiguranţă în momentele alea. Şi ţin cu dinţii de asta, nu vreau să cad iar în panta aia aşa că poate de multe ori reacţionez exagerat, dar a ajuns să-mi pese mai puţin de ce cred alţii.
LikeLiked by 1 person
Pai (si) de-aia ne-am apucat noi de scris, nu? 🙂
LikeLiked by 1 person
Ha, ha! Cel mai tare e atunci când interlocutorul vehement te combate în domeniul tău de muncă, acolo unde tu ți-ai frecat coatele pe bănci enșpe ani și el a studiat 10 minute pe google. Dar nu că te combate! Te taie pur și simplu, îți rupe gura. Te-ar și plesni, dacă ar putea.
Eu în momentul ăla mă decuplez de la discuție și-l las să vorbească singur.
LikeLiked by 1 person