Postarea de astăzi este inspirată de prietena mea, Mirela și de postarea ei privind plimbatul gunoiului până la locurile noi amenajate pentru colectarea acestuia.
Aproape pe toți ne incomodează schimbarea locurilor de strângere a deșeurilor. Unii dintre noi ne adaptam, facem plimbări mai lungi, alții însă…
Și astfel, mi-am adus aminte de întâmplarea de dimineața, când, pentru că am uitat ceva acasă, m-am întors din drum.
Urcând scările m-am intersectat cu unul dintre vecinii mei. Are peste 90 de ani și cu câțiva ani în urmă a suferit un accident vascular. După ce și-a revenit, i-au fost recomandate plimbări pentru recuperare și îl văd des dimineața când plec la serviciu.
Astăzi avea cu el punga de gunoi.
Ne-am salutat, iar eu mi-am continuat drumul, iritată de faptul că trebuia să urc cele 99 de trepte spre apartamentul de la ultimul etaj al blocului ultracentral în care locuiesc. (Nu mă laud. Nu am avut absolut nicio putere de decizie asupra locului unde au decis părinții mei să cumpere locuință, dar îmi place unde stau.)
Am ajuns acasă, am luat ce aveam nevoie și am coborât din nou.
Pe locul vechiului amplasament al buncărelor vecinul tocmai lăsase punga lui de gunoi. În diagonala micului parc dintre blocuri, la nici 10 metri de acel loc este noua amplasare a buncărelor moderne, îngropate, în care ar trebui sa strângem gunoiul selectat în două mari categorii: reciclabil (capac galben) și menajer (capac negru).
Mi-a fost jenă să spun ceva. Nici eu nu știu de ce. Poate dintr-o nefirească idee că bătrânii știu mai bine pentru că au trăit mai mult și au mai mulă experiență? Poate mi-a fost jenă de jena lui în fața unui reproș? Poate ar fi fost mai bine să iau eu punga și să o duc la buncăr chiar dacă el m-ar fi văzut?
snm.
Me, myself and the whole world 
LikeLike