Întro postare a lui Paulian Prajitura despre efectele isteriei cauzate de coronavirus am găsit linia următoare, care m-a făcut să mă gândesc la felul în care, noi, ca oameni, ne raportăm la ură.
Foto de aici.
“Am crezut ca după căderea PSD-ului se mai oprește un pic ura asta.”
Ura nu se oprește pur și simplu. Un om obișnuit să urască va urî în continuare. Odată cu dispariția obiectului/ subiectului urii inițiale, o vreme va fi debusolat, apoi, din obișnuință, va urî altceva/ pe altcineva.
Oare la fel ne raportăm și la iubire, sau la celelalte sentimente?
snm.
Me, myself and the whole world 
A căzut psd? O, ce veste minunată. Păcat că este falsă.
România a fost împărțită în două de tancurile sovietice cu 75 de ani în urmă. Cei care clamează prezența urii sunt chiar cei care o practică, “jumătatea” mică, dar nocivă a societății.
LikeLiked by 1 person
Cred ca era vorba de caderea unuia din guvernele PSD.
LikeLiked by 2 people
Suntem răi pentru că nu avem o clasă de mijloc care să ne sustină economic, asa cum au toate țările EU, discrepanta dintre cei care efectiv traiesc de pe o luna pe alta si cei care au miliarde, fură si nu pățesc nimic e absolut uriașă, suntem furiosi pe viață si efectele pe care le resimțim – toate vin din Frica. De a nu fi desconsiderat, lipsit de loc de munca, dat la o parte, făcut de râs, nu, noi n-am fost niciodata acel popor @primitor ci usor ipocrit si zeflemitor. Si sigur ca e usor sa dam vina pe: partide, pe religie, pe Dumnezeu (??) pe Ceilați.
Ceilalți… suntem noi.
LikeLiked by 3 people