Rău de cutremur

Azi noapte a fost cutremur. Dormeam bine și dintr-o dată m-am trezit. Întâi mi s-a părut că aud un zgomot**, chiar m-am gândit la UPC-ul meu care dă semne de oboseală și nu mai scoate decât o singură alarmă înainte să meargă să se odihnească nițel.

Apoi am simțit legănatul patului, apartamentului, blocului. Și am râs în sinea mea că măcar se clatină în direcția bună și nu-mi cad cărțile în cap, că am multe pe rama patului și-am mai primit și altă dată cotoare în cap, chiar și fără cutremur.

M-am uitat la ceas pe telefon: 2.13.

Am auzit-o pe mama care s-a trezit și ea, am ieșit și eu din cameră, am mers în sufragerie și am deschis televizorul: nimic interesant, reluări, emisiuni pentru pasionații de politică etc. Nimic despre cutremur.

I-am scris un mesaj lui L., el mi-a răspuns, ne-am conversat puțin și din nou la somn.

Am aflat că a fost de fapt la 2.11 și destul de mare: 5,6 grade pe scara Richter. Se pare că trebuie să-mi potrivesc ceasul după cutremur. Pff! Ce știu eu!

Dar nu asta voia să vă povestesc, ăsta a fost prologul.

De fapt, în timpul și după cutremur m-am gândit la explicația lui Nic Sîrbu legată de răul de mașină/ mișcare și m-am amuzat în gând că eu m-am trezit din cauza răului de cutremur. Adică fac parte din acel procent din populație care se simte (oarecum) rău într-un mijloc de transport în mișcare. Nic dă chiar și explicația mea favorită asupra acestei manifestări fizice: ”… reacția panicată a creierului, îngrozit de ce ți se întîmplă: ochii spun una, urechile alta, ceilalți senzori cu totul altceva… “Cre’ că sîntem otrăviți!”

Cu alte cuvinte, creierul meu, care se știa bine-mersi la el acasă, în pat, dormind, s-a trezit că e clătinat destul de puternic în ciuda faptului că nici apartamentul (și nici măcar patul) nu are roți și, în principiu, nu s-ar putea deplasa.

Să nu mai zică lumea că românii nu citesc: uite, eu (și alții, desigur), citesc chiar materiale despre științele exacte. 🙂

Și dacă tot râdem, glumim (dar în incintă) vă las și un banc în ton cu evenimentul prin care tocmai am trecut noaptea trecută:

Culmea cutremurului este:

* să urci cu liftul și să cobori cu apartamentul. 

* să chemi liftul și să vină tot etajul.

😀

Foto de aici.

Și încă un banc ”furat” de pe FB de la postarea medicului Vasi Rădulescu.

-How zguduiu do?

-I’m fine, tencuiesc!

**LE: Am aflat (la o postare a lui Mihai Vasilescu pe blog, că zgomotul care m-a trezit e vuietul dinaintea cutremurului, ceva în genul tunetului (să punem o întrebare lui Tata Uraniu), că dacă nu era el, noi nici nu știam că a fost cutremur și dormeam neîntorși toată noaptea. Cei care dormeam, desigur. 🙂

snm.

Save

Save

Tags: carte, cugetari, cutemur, Mihai Vasilescu, Nic Sirbu, pat, rau de cutremur, rau de masina, scara Richter, Science Friction, Tata Uraniu, Vasi Radulescu