Raiul fără bătaie (later edit)

Îmi doresc să trăiesc într-o lume bună, dar îmi dau seama că cea în care trăiesc deja nu este așa. O lume în care adulții abuzează copiii, îi bat și îi jignesc doar pentru că pot, nu mi se pare o lume bună.

Nu am copii încă, dar îi voi avea cândva și vreau să cred că lor nu li se va întâmpla nimic rău, că nu vor fi bătuți de educatori șa grădiniță sau jigniți de profesori la școală, că ei înșiși vor fi oameni, nu oi într-o turmă. Vreau să cred că eu voi fi o mamă destul de bună care să-și învețe copiii respectul, toleranța, iubirea. Și mai vreau să cred că justiția va face dreptate!

Până atunci, însă, va mai trece o vreme, iar între timp se vor ma întâmpla lucruri ca cele de care eu nu mai vreau să aud.

Însă, până atunci, eu am o părere în legătură cu bătaia, iar eu cred că aceasta nu este ruptă din rai, ci, dimpotrivă, că nu face și nici nu a făcut parte vreodată din el.

Părerea mea este foarte apropiată de a Prințesei Urbane, care astăzi a  scris un articol în legătură cu motivarea judecătorului cu privire la accesele ei de furie când a bătut doi copii în grădinița privată la care este (încă) directoare.

Încă un agresor de copii va scăpa nepedepsit!

Ca să vedeți dimensiunea mizeriei în care ne creștem copiii: Ioana Neagu, directoarea de grădiniță care a fost surprinsă de propriile ei camere de supraveghere în timp ce plesnea, păruia și târâia copii pe jos a fost eliberată de un magistrat al Judecătoriei Sector 5, care a decis că doamna Neagu poate fi cercetată în libertate, pentru că citez ”anchetatorii nu au probe care să ateste că faptele au avut continuitate și că o corecție izolată aplicată minorului nu e considerată faptă penală”.

Restul articolului aici.

Știrea cu agresiunea asupra copiilor aici.

LE.

Tot pe blogul Prințesei Urbane a fost postată părerea uneia dintre mamele ai căror copii a fost bătut în acea grădiniță. Citiți!

”Au fost nopți când îmi auzeam fetița plângând sfâșietor și nu găseam cuvinte, îmbrățișări să o alin. Își freca picioarele fără să știu că ea voia ceva. Dorea, dar îi era teamă să spună, să nu fie certată, bătută și trasă de păr (o simplă mustrare, cum ar zice unii cunoscători ai legii). Mi se încrețea pielea, îmi venea să-mi sfâșii carnea când o auzeam cum geme. Răspunsul la întrebarea mea a fost elucidat după o vreme: copilului i se refuză la grădiniță dreptul de a merge la toaletă și de a bea apă, pentru a evita traseul către baie. Și uite-așa a înțeles fetița mea că acesta e un lucru pe care trebuie să îl amâni și ceva de care să se teamă.”

Și, la fel de importante, aici sunt amintirile unei jurnaliste din vremea când mergea la grădinița săptămânală, unde era pusă în practică aceeași regulă cretină de a nu da apă copiilor înainte de ora de somn și de a nu-i lăsa la toaletă noaptea.

”Ne băteau de ne zbârnâiau neuronii-n cap, dacă încălcam o singură regulă impusă de ele. Totul începea cu NU în față.
În primul rând, nu aveam voie să mergem la toaletă noaptea, decât înainte de culcare, când se duceau toți copiii. Adică pe la ora 21. Dacă îți venea să faci pipi ori caca, după ora asta, ăla erai! Condamnat. Clar! Te prindeau cotoroanțele și te snopeau în bătăi.”
A bea apă este un act ce ține de nevoile primare, de supraviețuire. A împiedica pe cineva să bea apă este împotriva tortură, ca să nu mai spunem de bolile pe care le poate provoca lipsa apei în organism și a evita să mergi la toaletă pentru perioade lungi de timp.
În plus, sunt atât de multe campanii de conștientizare a consumului de apă (lichide), încât mă gândesc că aceste ființe pe care cu greu le putem numi ”oameni” sau ”ființe gânditoare” chiar nu ar avea ce căuta în instituții de creștere și educare a oamenilor mici, pe care îi mai numim și copii.
Am văzut chiar astăzi o reclamă genială a celor de la Vittel pentru conștientizarea consumului de apă din oră în oră și o pun aici tocmai pentru a vedea diferențele între cele două tipuri de reacții: cea normală de a da unui copil să bea apă și cea anormală, în care deranjul de a duce un copil la toaletă duce la bătaia acestuia.

snm.

Advertisements

9 comments

  1. Of. Am dat click pe like când am vurt să intru în blogul tău din reader. Eu recunosc că încă n-am apucat să citesc, a fost din greşeală. Acum mă apuc de citit. Nu-mi retrag like-ul dar dacă l-ai văzut, ai înţeles că n-avem cum să citesc în câteva minute şi vreau să ştii dece. No, spor la citit mie 😀

    Liked by 1 person

    1. Dacă ai dat like din prima, înseamnă că, de obicei, îți place ce citești la mine?
      Dacă da, al doilea scop al acestui blog a fost atins. 😀

      Like

      1. 😀 😀
        De plăcut îmi place, să ştii. Dar când dau like înseamnă că am citit ce s-a postat. E iritant să vezi că după 5 secunde după ce ai postat, primeşti like. Mie mi-a apărut în reader articolul tău, am vrut să intru să citesc dar scrollul şi clickul s-au cuplat pe like. Şi am simţit nevoia de precizare.

        Like

      2. Potecuțo, se mai întâmplă. Eu mă bucur că mă citești.

        Like

  2. Gata. Acum ar fi trebuit dat like că am terminat. Am însă o întrebare şi te rog mult să nu te superi dar din “eu am o părere în legătură cu bătaia, iar părerea mea este foarte apropiată de a Prințesei Urbane, care astăzi a scris un articol în legătură cu motivarea judecătorului cu privire la accesele ei de furie când ..” am înţeles că e vorba despre accesele de furie ale prinţesei urbane. Nu e aşa, nu? Că de pe blogul ei se înţelege clar că ea condamnă rău asta. Eu am înţeles aiurea, sunt sigură.

    Despre subiect…. nu cred că e bine să scriu cum îmi vine la gură despre bipezii ăştia care lovesc copiii. Nu, mai bine mă abţin. Este incalificabil. Şi decizia judecătorului e parcă din alt secol, nicidecum din anul 2016. Extrem de revoltător!

    Liked by 1 person

    1. Da, ai dreptate, trebuia să fiu mai explicită. Am făcut o mică modificare în text.

      Like

  3. uof, emotionant scris. Ca da, am vazut si eu bataia.
    Cine da in alt om e un agresor. Un agresor apeleaza la bataie pt ca :
    1. nu stie altceva sa faca
    2. nu se poate controla.
    Ce se intampla cu un om lovit? Mda, devine agresiv, in situatii de criza nu stie altceva sa faca, si uneori nici nu se poate controla.

    Liked by 1 person

    1. Poate face și ea parte dintre cei care au primit bătaie la grădiniță și/ sau școală și/sau părinți/ membri ai familiei și crede în continuare că e un mod de a disciplina și educa copiii.
      Însă mai este și varianta în care, bătut fiind în copilărie să devii un adult conștient de cicatricile pe care le lasă bătaia și să nu apelezi la ele, mai ales că ai ajuns să lucrezi cu copii mici, într-o instituție care ar trebui să-i pregătească pentru începutul vieții școlare.
      Sau asta e doar o iluzie?

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

alex lamba

texte publicate

Cristina Boncea

01.01.1998

UN BLOG KRIMINAL

mystery • crime • noir • thriller

Lecturi si Arome

retete simple pentru oameni simpli

Cartea de la ora 5

Momentul de răsfăț literar al zilei

Ruxandra Banici Blog

- blog neserios despre lucruri serioase -

aiciscriu.eu/

Just another WordPress.com site

Searching For Elsewhere

Find your reason to travel

Frică

Nu frica ucide ci absența ei.

Muzeul de Fotografie

o initiativa Alex Galmeanu

Satul celor 70 de bordeie

Un sat izolat de tigani din judetul Covasna aflat pe un deal pitoresc

Adrian Georgescu

Scriu iute și piperat

Doar un scutec să-ţi mai pun

Copiii se cresc cu dragoste. Restul e marketing.

Andreea Vasile - Atâtea lucruri de trăit, atât de puţin timp

Scriu povești despre viață și oameni ca tine.

Joc si Emotii

Blog Otilia Mantelers

In Jurul Kadiei

pas cu pas, prin viață

Victor Ilina

O încercare

jurnaldegrasa

jurnal de grasa

Fosile şi pietre

Just another WordPress.com site

Casa Jurnalistului

Just another WordPress.com site

optimistul.com

Seriozitatea este refugiul omului cu o inteligenţă mediocră - Horatiu Malaele

Playful Monkeys

Don't panic! Parenting can be fun!

Povestirile lui Victor

Trăiți, bă, trăiți, că de murit nu e nici o scofală!

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

razvanvanfirescu.wordpress.com/

Despre finețea relaxării

ÎNSEMNĂRI DIN COLŢU' HĂRŢII

THE UGLY BAD BEAR'S BLOG • EST. 2006

35+, by Corina Ozon

No matter the distance, there are connections.

Balet la superlativ

First comes the sweat. Then comes the beauty if you're very lucky and have said your prayers. (George Balanchine)

Descopera misterele naturii

Discover the mysteries of nature

The tales of the Guinea Pigs' Gang

No humans were harmed in the making of this blog.

Petreanu.ro

născut Amar de Zi

%d bloggers like this: