V-am povestit cum am făcut castane coapte. Ei bine, pentru că luasem deja cina nu le-am terminat pe toate și astfel m-am găsit în fața unei dileme: ce fac cu castanele rămase?
Și atunci m-a lovit un gând: parcă auzisem eu cândva de piure de castane!
Și m-am apucat de treabă!
Am pus castanele în blender (unele se rupseseră la curățat), am adăugat 50 g de unt, o lingură de zahăr și câteva picături de rom. Deasupra am pus o cană de lapte fiert, călduț.
Am amestecat totul și a ieșit un castronel de piure, pe care l-am ornat cu nucă. Consistența, aroma? Mi s-a părut că seamănă foarte bine cu umplutura de nucă pentru cozonac, poate puțin și cu cea de colivă.
Per total, eu zic că a ieșit bine. Și ne-a plăcut.
snm.