Azi am iar examen de licența. Iar, pentru că am mai dat examene de astea, nu pentru că l-aș fi picat 😀
Dar, în ciuda faptului că am mai dat, tot am emoții. Oare de fluturii ăștia când scap?
Și pentru că mi-am amintit de concediul din 2012, mai pun pentru desfătarea voastră și o fotografie cu Ochiul Bei.
Later edit: L-am luat. Dar cel mai tare m-a obosit așteptarea de pe hol până la intrarea în sală și apoi așteptarea notelor. E drept că o parte din stres s-a disipat datorită colegilor cu care am stat de vorbă până să intrăm.
Asta e. Încă o bucată de carton portocaliu de pus într-un dosar. Fac colecție
snm.